Regatul umbrelor de Leigh Bardugo - Recenzie

Mi-a plăcut fiecare aspect legat de această carte. Știam de mai multă vreme de ea, și auzisem în mare numai lucruri bune, dar am început să o citesc cu o oarecare teamă. Însă toate temerile mele s-au evaporat după ce am trecut de primele o sută de pagini. În primele pagini eram puțin confuză, pentru că nu ni se explică chiar totul despre societatea Grisha, sau poate nu am fost eu în stare să asimilez tot, dar după ce am trecut de acest prag, am fost prinsă serios în acțiune.

Este vorba despre Alina, o fată orfană ce descoperă neașteptat că deține puterea Grisha - însă nu oricare, ci o putere unică, din cauza căreia pe parcursul cărții protagonista va deveni cunoscută și adorată. În această lume, oamenii sunt împărțiți în cei obișnuiți și cei cu puteri Grisha. Grisha e un fel de elită a celor cu puteri magice, iar acțiunea se desfășoară în Ravka, o Rusie adaptată de autoare. Grisha este condusă de Întunecatul, un Grisha străvechi și extrem de puternic, temut și totodată râvnit de majoritatea femeilor din cauza atracției pe care o emană față de sexul opus. Există mai multe tipuri de putere Grisha, iar Alina face parte din categoria cea mai rară, cea a Invocatorilor Soarelui, la fel ca Întunecatul. Cu toate astea, Ravka nu este condusă tot de Întunecatul, ci de un rege și de o regină, care sunt oameni normali, iar celor cu abilități Grisha nu le este pemis să facă orice le taie capul, ci de regulă trebuie să primească o aprobare de la rege.
Alina a trăit într-un orfelinat, alături de Mal, prietenul ei cel mai bun. Fiecare copil este testat de la o vârstă fragedă, pentru a verifica din care clasă face parte, iar amândoi au fost desemnați oameni obișnuiți. Însă Alina se dovedește a fi opusul a ceea ce credeau cu toții, iar faptul că e specială îl face pe Întunecatul și pe cei din jur să o privească cu totul cu alți ochi, și este separată de viața ei de până atunci, de Mal și de ocupația ei de cartograf și aruncată într-un univers al keftelor, al antrenamentelor zilnice și al lumii de soi.
Ca toți ceilalți Grisha, Alina se lasă atrasă de Întunecatul, iar acesta îi dă de înțeles că dorește mai mult de la ea decât să „schimbe lumea împreună”, ceva cu tentă romantică și pasională. Iar apoi încep twist-urile care te iau total prin surprindere, deoarece sunt foarte spontane, dar totul în legătură cu ele este pus la punct și perfect logic. Sfârșitul, din punctul meu de vedere, este unul grandios, mai grandios decât aș fi crezut că e posibil, și din nou neașteptat, și te lasă cu sufletul la gură, tânjind după următorul volum.

Trebuie să recunosc că pe la început îl asemănam pe Întunecat cu Dimitri Belikov din Academia vampirilor - nu deschidea gura mai mult decât trebuia, iar de fiecare dată când spunea ceva, acel ceva era scurt și la obiect, cu toate că o lăsa pe Alina cu o grămadă de întrebări nerostite. Puterea pe care o au cei doi față de protagoniste și vârsta mai înaintată a fost o altă trăsătură comună (deși diferența aproximativă dintre vârsta Întunecatului și a lui Dimitri este de vreo 96 de ani). Cu toate astea, asemănarea dintre Dimitri și Întunecat a fost doar aparentă, având multe caracteristici contrastante.

Personajele sunt atât de savuroase. Fiecare este diferit, dar sunt construite atât de bine încât nici nu zici că sunt inventate. Stilul de scris e foarte pe gustul meu. Exact cum scrie și pe copertă, Leigh are o scriitură luxuriantă și bogată în detalii, ceea ce ajută mult la crearea imaginii de ansamblu.

Îți dai seama ușor de locul unde se petrece acțiunea, din cauza copertei cu influențe ușor rusești, însă, în ciuda faptului că ne este dezvăluită această caracteristică, tot sunt puțin nemulțumită în legătură cu coperta. Dacă ar fi păstrat-o pe cea originală ar fi fost mult, mult mai bine.

                                                                          doar priviți

                                                                        e așa superbă mor

Singurul meu regret în legătură cu această carte e că nu am pus mâna pe ea mai devreme. Dacă nu ați citit-o încă, nu văd de ce mai stați pe gânduri. E un must, must, must read fără doar și poate.

overthinking-ul de după miezul nopții

E cel mai oribil lucru. Dacă intri în creierul meu după miezul nopții, o să găsești cele mai random subiecte la care nici nu știai că e posibil să se gândească cineva. Serios, dacă în secunda asta mă gândesc de ce anul a fost împărțit numai în patru anotimpuri (în unele cazuri două), în secunda următoare mă vei vedea cugetând la lucruri legate de cosmos (subiect care m-a fascinat atât tare în ultima vreme, încât am cumpărat de la librăria orașului în locul unei cărți de ficțiune, o carte legată de univers. mda).

Apoi vin gândurile despre viața mea, statutul meu și felul în care mă văd ceilalți, iar astea sunt lucrurile cel mai greu de suportat din toate, pentru că , creierașul meu e ceva de genul:

Andreea - ah, nu te place, stă cu tine doar ca să nu te facă să te simți prost.

Irina - niciodată nu te-a plăcut cu adevărat, dăă.

Silvia - ahah, tu chiar crezi că ține la tine? Are nevoie doar de cineva cu care să își piardă timpul.

*CAN YOU PLEASE JUST LEAVE ME ALONE?*

De exemplu, acum e aproape trei noaptea și m-am gândit să fac un post despre overthinking ca să scap de overthinking! Ironic, da.

Okay, acum o să adorm, deși știu că e-n zadar și probabil o să sfârșesc adormind pe la 5. Din nou.

Recenzie: Căutând-o pe Alaska

                          { Descriere }

Primul prieten.

Prima iubire.

Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".

Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"

DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. -- Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. -- teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. -- The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."

                         { Părerea mea }

Căutând-o pe Alaska, a doua carte de John Green publicată la Editura Trei, mi-a întrecut așteptările cu mult, ca să fiu sinceră. Am citit Sub aceeași stea înainte, dar nu a avut un impact atât de puternic asupra meu cum a avut Căutând-o pe Alaska. Probabil pentru că atunci când am început să citesc Sub aceeași stea, știam majoritatea citatelor bune de pe site-uri precum Tumblr, We heart it, sau chiar de pe Facebook, nu știu. Însă Căutând-o pe Alaska mi-a dat de gândit. 

Este vorba despre un adolescent, Miles Halter, care se mută la Culver Creek, o școală cu internat din Alabama, în căutarea „Marelui Necunoscut”. Împarte camera cu Chip, altfel zis și Colonelul, cu care mai târziu va ajunge să aibă o strânsă prietenie, mulțumită căruia o întâlnește pe Alaska, fata care miroase a vanilie și a „fum de țigări”.

Acțiunea decurge normal, au loc lucruri la care te-ai aștepta de la un adolescent aflat în lipsa părinților. Aproape toate stările sufletești au fost incluse în această carte - dezgust, apreciere, curiozitate, hotărâre, nehotărâre, regret, bucurie, tristețe, resemnare și multe, multe altele. Ceea ce am observat a fost modul subtil în care John Green a strecurat printre întâmplări gândurile lui Miles, toate acele gânduri, și ne-a făcut să vedem cum reacționează el la toate lucrurile care se întâmplă în jurul lui, să observăm modul în care gândește, și ce simte. 

În orice caz, Alaska a fost personajul meu preferat. Am observat că Augustus Waters (Sub aceeași stea) și Alaska Young sunt construiți aproape pe același șablon - ambii sunt inteligenți, amuzanți, misterioși. Ceea ce e deosebit la Alaska față de Augustus este faptul că este mult mai impulsivă. La Gus nu prea am văzut schimbări rapide de temperament, însă Alaska nu este așa - acum o vezi ca cea mai calmă persoană din univers, în secunda următoare devine atât de irascibilă, încât ți-e teamă chiar și să mai stai în preajma ei. Dar asemănarea dintre cei doi nu m-a deranjat. Dimpotrivă. Am o afinitate față de personajele inteligente, cu o minte frumoasă, și atât Alaska, cât și Augustus fac parte din ele.

Majoritatea personajelor mi-au plăcut, au fost bine construite și chiar păreau reale. La un moment dat chiar îmi doream să existe undeva un Miles, un Chip, și chiar și o Lara. Cred că proveniența Larei m-a influențat un pic (mai mult) să o plac, dar, cu oricum, a ajutat mult la crearea imaginii de ansamblu. 

La un moment dat, Alaska răspunde unei întrebări a lui Miles cu ceva răsunător, când fumează alături de el și Chip, și sună cam așa:

Mi-a plăcut faptul că John Green surprinde ceva și despre fumat, din moment ce este un subiect destul de controversat. 

Ultimele pagini mi-au plăcut cel mai mult. Dacă ar fi să le rezum într-un cuvânt, aș alege „resemnare” sau „acceptare”. Dar e ceva mai presus de atât. Cu siguranță nu aș putea să rezum toate trăirile cuprinse în ultimele pagini atât de pe scurt, din moment ce sunt atât de numeroase și de puternice. 

„Căutând-o pe Alaska” de John Green este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți citite de mine, care m-a întristat și m-a bucurat, m-a făcut să văd că iertarea este cel mai important lucru uneori, că deși știm cu toții că într-o zi nu vom mai fi, iertarea ne poate face întotdeauna călătoria parcursă în viață mult mai ușor de îndurat. 

---

Titlu original: Looking for Alaska

Autor: John Green

Număr de pagini: 285

Editura: Trei

Citește românește - Sayuki's Blog

Zilele astea colindam pe blogul lui Sayuki, și am dat de o idee foarte interesantă: un club de lectură online, care pune în lumina reflectoarelor cărțile autorilor români. 

Mi se pare o idee foarte bună, din moment ce mulți tineri resping ideea de a citi cărți românești și se avântă în literatura universală. Vom descoperi împreună că și literatura românească are valori, și că refuzul nostru de a citi autori români se datorează în mare parte din cauza lecturilor care ni se dau la școală.

De asemenea, e posibil să primim și niște premii constând în semne de carte făcute chiar de Sayuki.

Pe blogul ei deja a avut loc un sondaj care răspunde întrebării ce să citim pentru început la clubul de lectură, iar majoritatea au votat Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade. Oricum voiam să citesc cartea până în vară, așa că acum s-a ivit o ocazie destul de bună.

Termenul limită ar fi în jur de 15-20 mai, când vom putea scrie recenzii și împărți păreri. Dacă nu aveți cartea la îndemână, o puteți citi în pdf aici. E varianta completă, conține și volumul al doilea. 

Acestea fiind spuse, aștept să ne adunăm toți mai mulți. :)

Nou în bibliotecă #1

Și iată prima mea postare în adevăratul sens al cuvântului. Ei, cum în ultimele zile am primit/mi-am cumpărat mai multe cărți, am zis să vă arăt și vouă noutățile mele din bibliotecă.

Pe la sfârșitul lui martie a fost premiera Divergent, iar eu nu puteam să o ratez, așa că am mers cu încă doi prieteni la mall. Însă noi comandasem biletele de pe net, iar acolo trebuie să le iei cu 30 de minute înainte de a începe filmul, adică o bucată destul de mare de timp în care nu ai ce face. Și uite așa am decis noi să mergem la diverta, unde, bineînțeles, nu m-am putut abține să nu iau niște cărți. 

Văzusem Flori pentru Algernon, pe care o vreau de multă vreme, și câteva cărți de Stephen King, care mă tentau foarte mult, dar prețul mă făcea să mă dau puțin înapoi.

Și uite așa am văzut-o undeva, într-un colț, pe Lolita, pe care o voiam de atâta vreme, care mai era și la un preț ieftin. Nu i-am putut spune nu.

La începutul lui aprilie a fost ziua mea, iar din partea unei foarte bune prietene am primit Micile ironii ale vieții, de Thomas Hardy, alături de un bilețel scris de ea care mi-a înmuiat inima și o brioșă făcută tot de ea, care arăta ca naiba, dar care parcă avea gust de rai. Despre carte nu știu foarte multe lucruri, decât că e o clasică și că recenziile de pe spatele copertei îi inspiră acțiunii o atmosferă severă. Sunt curioasă în legătură cu ce e acolo.

Tot de la Diverta mi-am luat Căutând-o pe Alaska, de John Green. Am parcurs deja 100 de pagini din ea, și abia aștept să o termin. Inițial, când am auzit că Trei a tradus Looking for Alaska, mi-am spus că o voi comanda în engleză, să o citesc în limba ei maternă. Dar uite că, aflându-mă la mai puțin de un metru distanță de ea, ținând-o în mână și inspirând mirosul ăla de John Green, am cedat. Tipic mie.

Un alt prieten foarte bun mi-a luat de ziua mea Magicianul, de Michael Scott, care mă intrigă enorm. Prin vara anului trecut eram cu el și cu încă o prietenă la librărie, și el a dat de cartea asta. A fost dragoste la prima vedere, și chiar și-a notat numele cărții undeva în note, pe telefon. Dar în final mi-a luat-o mie, și știu că el consideră cadoul ăsta unul colosal, pentru că adoră cartea asta, chiar dacă a citit numai descrierea de pe spate (și chiar dacă l-am obligat, practic, să-mi cumpere Urzeala tronurilor).

Tot de la Diverta mi-am luat, de data asta, după ce ieșisem de la film *căruia îi voi face recenzia curând*, Gazda, de Stephenie Meyer. Cea cu supracopertă. Și deși supracoperta ar trebui să fie un plus, mie îmi place mai mult coperta originală, care nu îi face reclamă filmului. Supracopertele tie-in, care fac reclamă filmului mi se par  Știu că autoarea e destul de controversată, dar am citit mai multe recenzii pozitive decât negative ale acestei cărți. În plus, am văzut filmul *da, da, am văzut filmul înainte, judecă-mă* și mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut. Adică, nu a fost ceva clișeic (exceptând triunghiurile amoroase și celelalte tâmpenii siropoase, dar cu care nu am avut nimic împotrivă, pentru că romance-ul ăla mi s-a părut exact suficient), a avut acțiune, personaje interesante, un subiect și mai interesant. Mi-a plăcut. Așa că de ce să nu citesc și cartea? Bine, poate fi un pic intimidantă, la cele aprox. 600 de pagini, dar chiar vreau să-i dau de cap.

                                                                             ***

                 Cam astea sunt cărțile mele din ultima vreme, pe care plănuiesc să le și termin luna asta.

nu știu

Șiii ăsta e al 1389-ulea blog făcut de mine. Motivul pentru care m-am lăsat de celelalte este cât se poate de comun: nu am mai avut timp să scriu, ori m-am plictisit, ori nu mai aveam motivația pentru care să fac asta. Dar acum sunt aici, scriind pentru tine, deși cred că ești cam plictisit dacă ai ajuns să citești asta. Mi-am propus ca blogul ăsta să fie în mare pentru recenzii: cărți, muzică, filme și seriale, deși nu asigur că nu se vor strecura pe ici-colo câteva subiecte care țin de psihologie, univers, oameni, sau poate chiar câteva tâmpenii nesemnificative din viața mea pe care nu am altcuiva cui să i le spun (dar ca să vă scutesc de și mai multă plictiseală, promit că nu vor apărea de prea multe ori).

Cine sunt eu?

Sincer, nici eu nu știu. Singurul lucru cert legat de mine e că sunt fată. Aș începe chiar acum să-mi fac o autocaracterizare, dar eu nu reprezint nici numele meu, nici vârsta mea, nici etichetele care mi se asociază. Dacă vrei să afli cine sunt eu, te invit să parcurgi postările ce vor urma să fie publicate pe acest blog.

Mersi că ai trecut pe aici. :)