overthinking-ul de după miezul nopții

E cel mai oribil lucru. Dacă intri în creierul meu după miezul nopții, o să găsești cele mai random subiecte la care nici nu știai că e posibil să se gândească cineva. Serios, dacă în secunda asta mă gândesc de ce anul a fost împărțit numai în patru anotimpuri (în unele cazuri două), în secunda următoare mă vei vedea cugetând la lucruri legate de cosmos (subiect care m-a fascinat atât tare în ultima vreme, încât am cumpărat de la librăria orașului în locul unei cărți de ficțiune, o carte legată de univers. mda).

Apoi vin gândurile despre viața mea, statutul meu și felul în care mă văd ceilalți, iar astea sunt lucrurile cel mai greu de suportat din toate, pentru că , creierașul meu e ceva de genul:

Andreea - ah, nu te place, stă cu tine doar ca să nu te facă să te simți prost.

Irina - niciodată nu te-a plăcut cu adevărat, dăă.

Silvia - ahah, tu chiar crezi că ține la tine? Are nevoie doar de cineva cu care să își piardă timpul.

*CAN YOU PLEASE JUST LEAVE ME ALONE?*

De exemplu, acum e aproape trei noaptea și m-am gândit să fac un post despre overthinking ca să scap de overthinking! Ironic, da.

Okay, acum o să adorm, deși știu că e-n zadar și probabil o să sfârșesc adormind pe la 5. Din nou.

Recenzie: Căutând-o pe Alaska

                          { Descriere }

Primul prieten.

Prima iubire.

Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".

Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"

DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. -- Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. -- teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. -- The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."

                         { Părerea mea }

Căutând-o pe Alaska, a doua carte de John Green publicată la Editura Trei, mi-a întrecut așteptările cu mult, ca să fiu sinceră. Am citit Sub aceeași stea înainte, dar nu a avut un impact atât de puternic asupra meu cum a avut Căutând-o pe Alaska. Probabil pentru că atunci când am început să citesc Sub aceeași stea, știam majoritatea citatelor bune de pe site-uri precum Tumblr, We heart it, sau chiar de pe Facebook, nu știu. Însă Căutând-o pe Alaska mi-a dat de gândit. 

Este vorba despre un adolescent, Miles Halter, care se mută la Culver Creek, o școală cu internat din Alabama, în căutarea „Marelui Necunoscut”. Împarte camera cu Chip, altfel zis și Colonelul, cu care mai târziu va ajunge să aibă o strânsă prietenie, mulțumită căruia o întâlnește pe Alaska, fata care miroase a vanilie și a „fum de țigări”.

Acțiunea decurge normal, au loc lucruri la care te-ai aștepta de la un adolescent aflat în lipsa părinților. Aproape toate stările sufletești au fost incluse în această carte - dezgust, apreciere, curiozitate, hotărâre, nehotărâre, regret, bucurie, tristețe, resemnare și multe, multe altele. Ceea ce am observat a fost modul subtil în care John Green a strecurat printre întâmplări gândurile lui Miles, toate acele gânduri, și ne-a făcut să vedem cum reacționează el la toate lucrurile care se întâmplă în jurul lui, să observăm modul în care gândește, și ce simte. 

În orice caz, Alaska a fost personajul meu preferat. Am observat că Augustus Waters (Sub aceeași stea) și Alaska Young sunt construiți aproape pe același șablon - ambii sunt inteligenți, amuzanți, misterioși. Ceea ce e deosebit la Alaska față de Augustus este faptul că este mult mai impulsivă. La Gus nu prea am văzut schimbări rapide de temperament, însă Alaska nu este așa - acum o vezi ca cea mai calmă persoană din univers, în secunda următoare devine atât de irascibilă, încât ți-e teamă chiar și să mai stai în preajma ei. Dar asemănarea dintre cei doi nu m-a deranjat. Dimpotrivă. Am o afinitate față de personajele inteligente, cu o minte frumoasă, și atât Alaska, cât și Augustus fac parte din ele.

Majoritatea personajelor mi-au plăcut, au fost bine construite și chiar păreau reale. La un moment dat chiar îmi doream să existe undeva un Miles, un Chip, și chiar și o Lara. Cred că proveniența Larei m-a influențat un pic (mai mult) să o plac, dar, cu oricum, a ajutat mult la crearea imaginii de ansamblu. 

La un moment dat, Alaska răspunde unei întrebări a lui Miles cu ceva răsunător, când fumează alături de el și Chip, și sună cam așa:

Mi-a plăcut faptul că John Green surprinde ceva și despre fumat, din moment ce este un subiect destul de controversat. 

Ultimele pagini mi-au plăcut cel mai mult. Dacă ar fi să le rezum într-un cuvânt, aș alege „resemnare” sau „acceptare”. Dar e ceva mai presus de atât. Cu siguranță nu aș putea să rezum toate trăirile cuprinse în ultimele pagini atât de pe scurt, din moment ce sunt atât de numeroase și de puternice. 

„Căutând-o pe Alaska” de John Green este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți citite de mine, care m-a întristat și m-a bucurat, m-a făcut să văd că iertarea este cel mai important lucru uneori, că deși știm cu toții că într-o zi nu vom mai fi, iertarea ne poate face întotdeauna călătoria parcursă în viață mult mai ușor de îndurat. 

---

Titlu original: Looking for Alaska

Autor: John Green

Număr de pagini: 285

Editura: Trei

Citește românește - Sayuki's Blog

Zilele astea colindam pe blogul lui Sayuki, și am dat de o idee foarte interesantă: un club de lectură online, care pune în lumina reflectoarelor cărțile autorilor români. 

Mi se pare o idee foarte bună, din moment ce mulți tineri resping ideea de a citi cărți românești și se avântă în literatura universală. Vom descoperi împreună că și literatura românească are valori, și că refuzul nostru de a citi autori români se datorează în mare parte din cauza lecturilor care ni se dau la școală.

De asemenea, e posibil să primim și niște premii constând în semne de carte făcute chiar de Sayuki.

Pe blogul ei deja a avut loc un sondaj care răspunde întrebării ce să citim pentru început la clubul de lectură, iar majoritatea au votat Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade. Oricum voiam să citesc cartea până în vară, așa că acum s-a ivit o ocazie destul de bună.

Termenul limită ar fi în jur de 15-20 mai, când vom putea scrie recenzii și împărți păreri. Dacă nu aveți cartea la îndemână, o puteți citi în pdf aici. E varianta completă, conține și volumul al doilea. 

Acestea fiind spuse, aștept să ne adunăm toți mai mulți. :)

Nou în bibliotecă #1

Și iată prima mea postare în adevăratul sens al cuvântului. Ei, cum în ultimele zile am primit/mi-am cumpărat mai multe cărți, am zis să vă arăt și vouă noutățile mele din bibliotecă.

Pe la sfârșitul lui martie a fost premiera Divergent, iar eu nu puteam să o ratez, așa că am mers cu încă doi prieteni la mall. Însă noi comandasem biletele de pe net, iar acolo trebuie să le iei cu 30 de minute înainte de a începe filmul, adică o bucată destul de mare de timp în care nu ai ce face. Și uite așa am decis noi să mergem la diverta, unde, bineînțeles, nu m-am putut abține să nu iau niște cărți. 

Văzusem Flori pentru Algernon, pe care o vreau de multă vreme, și câteva cărți de Stephen King, care mă tentau foarte mult, dar prețul mă făcea să mă dau puțin înapoi.

Și uite așa am văzut-o undeva, într-un colț, pe Lolita, pe care o voiam de atâta vreme, care mai era și la un preț ieftin. Nu i-am putut spune nu.

La începutul lui aprilie a fost ziua mea, iar din partea unei foarte bune prietene am primit Micile ironii ale vieții, de Thomas Hardy, alături de un bilețel scris de ea care mi-a înmuiat inima și o brioșă făcută tot de ea, care arăta ca naiba, dar care parcă avea gust de rai. Despre carte nu știu foarte multe lucruri, decât că e o clasică și că recenziile de pe spatele copertei îi inspiră acțiunii o atmosferă severă. Sunt curioasă în legătură cu ce e acolo.

Tot de la Diverta mi-am luat Căutând-o pe Alaska, de John Green. Am parcurs deja 100 de pagini din ea, și abia aștept să o termin. Inițial, când am auzit că Trei a tradus Looking for Alaska, mi-am spus că o voi comanda în engleză, să o citesc în limba ei maternă. Dar uite că, aflându-mă la mai puțin de un metru distanță de ea, ținând-o în mână și inspirând mirosul ăla de John Green, am cedat. Tipic mie.

Un alt prieten foarte bun mi-a luat de ziua mea Magicianul, de Michael Scott, care mă intrigă enorm. Prin vara anului trecut eram cu el și cu încă o prietenă la librărie, și el a dat de cartea asta. A fost dragoste la prima vedere, și chiar și-a notat numele cărții undeva în note, pe telefon. Dar în final mi-a luat-o mie, și știu că el consideră cadoul ăsta unul colosal, pentru că adoră cartea asta, chiar dacă a citit numai descrierea de pe spate (și chiar dacă l-am obligat, practic, să-mi cumpere Urzeala tronurilor).

Tot de la Diverta mi-am luat, de data asta, după ce ieșisem de la film *căruia îi voi face recenzia curând*, Gazda, de Stephenie Meyer. Cea cu supracopertă. Și deși supracoperta ar trebui să fie un plus, mie îmi place mai mult coperta originală, care nu îi face reclamă filmului. Supracopertele tie-in, care fac reclamă filmului mi se par  Știu că autoarea e destul de controversată, dar am citit mai multe recenzii pozitive decât negative ale acestei cărți. În plus, am văzut filmul *da, da, am văzut filmul înainte, judecă-mă* și mi-a plăcut. Chiar mi-a plăcut. Adică, nu a fost ceva clișeic (exceptând triunghiurile amoroase și celelalte tâmpenii siropoase, dar cu care nu am avut nimic împotrivă, pentru că romance-ul ăla mi s-a părut exact suficient), a avut acțiune, personaje interesante, un subiect și mai interesant. Mi-a plăcut. Așa că de ce să nu citesc și cartea? Bine, poate fi un pic intimidantă, la cele aprox. 600 de pagini, dar chiar vreau să-i dau de cap.

                                                                             ***

                 Cam astea sunt cărțile mele din ultima vreme, pe care plănuiesc să le și termin luna asta.

nu știu

Șiii ăsta e al 1389-ulea blog făcut de mine. Motivul pentru care m-am lăsat de celelalte este cât se poate de comun: nu am mai avut timp să scriu, ori m-am plictisit, ori nu mai aveam motivația pentru care să fac asta. Dar acum sunt aici, scriind pentru tine, deși cred că ești cam plictisit dacă ai ajuns să citești asta. Mi-am propus ca blogul ăsta să fie în mare pentru recenzii: cărți, muzică, filme și seriale, deși nu asigur că nu se vor strecura pe ici-colo câteva subiecte care țin de psihologie, univers, oameni, sau poate chiar câteva tâmpenii nesemnificative din viața mea pe care nu am altcuiva cui să i le spun (dar ca să vă scutesc de și mai multă plictiseală, promit că nu vor apărea de prea multe ori).

Cine sunt eu?

Sincer, nici eu nu știu. Singurul lucru cert legat de mine e că sunt fată. Aș începe chiar acum să-mi fac o autocaracterizare, dar eu nu reprezint nici numele meu, nici vârsta mea, nici etichetele care mi se asociază. Dacă vrei să afli cine sunt eu, te invit să parcurgi postările ce vor urma să fie publicate pe acest blog.

Mersi că ai trecut pe aici. :)